La aproximativ 80 de km de București, spre sud, după ce trecem granița cu Bulgaria pe Podul Prieteniei peste Dunăre, întâlnim singura biserica săpată în stânca din Bulgaria unde se țin încă slujbe.
Mănăstirea a fost ctitorită de familia Basarabilor, chiar înainte de întemeierea Țării Românești. Moșia a aparținut lui Ioan Basarab I (primul domnitor al Țarii Românești).
În sec al XVII-lea se călugărește Dimitrie, un pastor din satul Basarabov (devenit mai târziu sfanț) și se așază la această mănăstire. Biserica din Peștera Sf. Dimitrie a fost construită în 1865, ansamblul monahal cuprinzând și câteva chilii. În timpul războiului ruso-turc din 1877 biserica arde, fiind restaurată la începutul sec al XX-lea. În 1937 este reînființată mănăstirea, fiind locuită de câte un singur călugăr.
Interesante sunt poveștile legate de aceste locuri. Se spune că simțindu-și sfârșitul aproape, călugărul s-a dus pe malul râului Lom, nu departe de mănăstire, s-a așezat între două lespezi de piatră și apoi a trecut la cele veșnice. Și nimeni nu a găsit trupul, până ce într-o noapte, o tânără fecioară din satul Cervena Vodă, nevăzătoare, a visat că își va recăpăta vederea după ce se vă spăla pe față cu apă din fântâna săpată de călugăr în fața mănăstirii. Decide împreună cu părinții săi să meargă în acel loc și ajungând pe seară, după un drum de 17 km, hotărăsc să amâne momentul până dimineața. Însă, peste noapte, chinuită de dureri, fata se duce la fântână și își recapătă vederea. Privind spre râul Lom ce trece prin fața mănăstirii, fata zărește candele și făclii aprinse. Chemat degrabă, tatăl fetei nu vede nimic, însă ea zărea trupul sfântului lucind. A doua zi, împreună cu preoții din Ruse merg și descoperă moaștele sfântului.
Moaștele au rămas în Basarabov până la sfârșitul sec al XVIII-lea. Între 1768-1774 a avut loc un război între ruși și turci, timp în care generalul rus Petru Saltacov a decis mutarea lor la Kiev. Varianta istorică spune că ajungând în București, Hagi Dimitrie, un negustor bogat, și mitropolitul Grigorie II al Țării Românești, au rugat pe generalul rus să lase racla cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou poporului român ca o mângâiere pentru pagubele materiale și suferințele îndurate de români în timpul acelui război. Ascultându-le dorința, moaștele au fost așezate în Catedrala Patriarhală din București în iulie 1774, însă fără mâna dreaptă, aceasta fiind trimisă totuși la Kiev.
Exista însă și o legendă legată de păstrarea osemintelor sfântului în București. Orașul era cuprins de ciumă la acea dată. Și se spune că după ce cortegiul cu racla a intrat în București, nimeni nu a mai murit de ciumă. Drept urmare, locuitorii au cerut generalului să lase moaștele aici. Iar Dimitrie Basarabov (sau Dimitrie cel Nou) a devenit astfel protectorul Bucureștiului, fiind sărbătorit în fiecare an pe 27 octombrie.
Pentru vizitarea mănăstirii, cetățenii români au intrarea gratuită.