Pe amplasamentul unui vechi conac ce data din 1494 este consemnată construcția cu trei camere între 1594 și 1603 a lui Sükösd István, extinsă ulterior de către György Sükösd în 1624 la un castel în stil renascentist. Însă, castelul a fost finalizat de familia contelui Bethlen și descendenții acestora, de unde și numele compus. Blazonul familiei Bethlen înfățișând un șarpe cu o coroană este încă vizibil deasupra intrării vechi.

Castelul se prezintă ca o incintă pătrată, cu o suprafață de 3200 de mp, cu ziduri duble, cele din interior având la colțuri bastioane rotunde. În exteriorul zidurilor era un șanț de 5 metri adâncime și 21 de metri lățime ce era umplut cu apă.

Fiecare bastion avea rolul său bine definit. După ce intram pe poarta castelului, în dreapta este bastionul unde era depozitată muniția,

următorul (dreapta–față) este bastionul cu rol de bucătărie (cu o hotă cât tot turnul),

apoi în stânga–față bastionul unde erau dormitoarele familiei Bethlen (trei camere prin care se trecea dintr-una în alta,

iar cel din stânga intrării era depozit (de haine și averi) – dar nu mai există.

Pe partea dreaptă cum intram în curte, adică între bastionul armelor și bastionul bucătărie, este un corp cu două etaje. Parterul era destinat angajaților de la bucătărie, iar la etaj, unde sunt geamuri înguste, era hambarul.

Intrarea principală nu era pe unde intră turiștii acum, ci fix în partea opusă, adică pe la turnul de poartă.

În ceea ce privește pictura, tavanele interioare au fost decorate de meșteri veniți de la Viena. Noi mai putem admira acum doar frânturi pe anumiți pereți (un cerb, un contrabas…).

Istoria castelului (care a avut destinație de locuință și nu de fortificație), continua după moartea lui Sükösd György cu Budai Péter, iar mai apoi (în 1694) castelul trece în proprietatea contelui Samuel Bethlen. Lui îi datorăm turnul de poartă, dar și extinderea și întărirea castelului.

În timpul războiului turco-austriac, în 1664, domnitorului Valahiei Grigore I Ghica (sau Grigore Gheorghe Ghica) a fost silit să fugă din țară, iar în drumul sau către Polonia a poposit pentru o perioadă aici, bucurându-se de protecția principelui Mihail Apafi. Tot aici s-a născut și fiul domnitorului, Matei.

Până în anul 1873 castelul a aparținut familiei Bethlen, când intră în posesia contelui Samuel Ferenc Teleki, apoi a fiului său, Samuel Teleki. Acesta din urmă îl vinde în 1903 pentru suma de 420.000 de coroane comunității comunei Racoș. Urmează parcelarea parcului și extinderea satului până în apropierea castelului, iar după 1918 își tot schimbă proprietarul, fără ca vreunul să îl restaureze. În 1962 devine chiar sediul CAP, fiind utilizat ca adăpost pentru cereale și animale și ca stație de pompieri. Restaurarea din anii ’90 s-a făcut cu cărămidă, fără a ține cont de materialele originale (bazalt) și fără a încerca să se păstreze elementele de arhitectură ce încă mai puteau fi salvate (cele 11 coloanele în stil doric ce susțineau pridvorul de pe latura nordică).