După vizita la salina Slănic Prahova, am continuat turul cu Vulcanii Noroioși. Pe drum am făcut o vizită pentru masa de prânz (întrucât turiștii străini apreciază foarte mult acest tip de pauză în cadrul turului) unei legende a parașutismului românesc. Constantin Trâmbițașu – pilot planorist profesionist, parașutist profesionist, instructor de parașutism al Forțelor Aeriene Militare și …arbitru de parașutism. Despre el s-a scris în cartea “Contribuții la o istorie a parașutismului sportiv din România“.
 

        Interesant este să auzi un om care a reușit să se salveze de 16 ori cu parașută de rezervă (zice el pentru că a știut ce să facă în momentele critice), dar care a avut de suferit din cauza “unui accident de muncă generat de o cedare de material” în 1982, când a fost spitalizat mai bine de un an pentru “daune de 110%” – așa cum se pronunțau doctorii. Să îl asculți povestind întâmplări din vremea comuniștilor, unele tragice pentru că de-a lungul anilor a avut parte și de asemenea momente. Am reținut, întrucât poveștile tragice nu au loc aici, doar faptul că, uneori, există ceva mai presus de noi care ne influențează viața. Îi putem spune destin, divinitate sau ne/șansă. Și pentru a încheia această parte a articolului într-un mod vesel, vă prezint mai jos o roabă cu roată de avion. 🙂

        Revenind la turul nostru, după prânzul copios cu mâncare gătită “că la țară“, ajungem la Vulcanii Noroioși, respectiv la Pâclele Mari. Aici, intrarea este 4 lei pentru adulți, 2 lei studenți și 1 leu copii. Ghizii au intrare gratuită.

        Trebuie spus că fenomenul de vulcani noroioși este rar întâlnit în Europa, dar în lume aveam cea mai mare concentrație de asemenea fenomene în Azerbaidjan (400 de vulcani), iar cel mai mare este Lusi din insula Java, Indonezia, care în 2006 când a erupt prima oară a acoperit 7 km pătrați cu noroi. În România îi mai găsim, la o scară mult mai mică, la Homorod, Bazna sau Ocna Sibiului. Oamenii de știință ne atrag atenția că sunt numiți impropriu vulcani, pentru că din aceste conuri nu iese magma, ci noroi rece, dar în formă lichidă. La Buzău, noroiul vine la suprafață de la 3.000 m adâncime, împins de gaze, iar odată ajuns la suprafață, se scurge și apoi se întărește dând naștere unui peisaj unic, diferit, chiar straniu.

        Deși pare ciudat, întâlnim în această rezervație naturală (declarată încă din 1924) faună (scorpionul și termita) și floră (gărdurarița și cătina țepoasă – arbuști declarați monumente ale naturii).

        Legat de această zonă avem și o legendă, a balaurului ce pustia întreg ținutul, distrugând recoltele, omorând animalele. Și aici trăia Doamna Neaga, soție de domnitor, văduvă, cu cei patru copii ai săi. Unul dintre ei, Arbanașu, fiind singurul care putea să învingă balaurul. Ceea ce a și făcut, doar că în locul în care s-a petrecut faptul, balaurul a apucat să intre în pământ, de unde mai arunca sânge prin rănile lui, iar spinarea îi este arsa de soare, arătându-ni-se nouă că un pământ zbârcit și crăpat (universdecopil.ro, Legenda Vulcanilor Noroioși de la Pâclele Mari).