Ideea datează, se pare, din 1960, an în care se începeau lucrările la barajul Vidraru. Însă, din cauza costurilor foarte mari s-a renunțat la ideea unui drum peste munți.
După invazia Cehoslovaciei din 1968 pe care Ceaușescu a condamnat-o vehement și la care nu a vrut să participe alături de URSS, liderului de la București a început să îi fie teamă că România va avea aceeași soarta. Adică va pută fi invadată de ruși.
Inițial s-a pus problema unui drum strategic, dar în zona Cerna-Mehedinți. Însă Ceaușescu a descoperit planurile drumului peste Făgăraș și a decis construirea în 4 ani a unui drum de acces cu o singură bandă, pentru armată între Câmpulung Muscel și Sibiu.
Proiectul a demarat în 1969, iar lucrările propriu-zise în martie 1970. S-a lucrat cu doua echipe, din sud geniștii Regimentului 1 Râmnicu Vâlcea și din nord Regimentul 52 Alba Iulia.
În 1971, Ceaușescu a dorit schimbarea planului inițial cu un drum cu 2 benzi pe sens și construirea unei stațiuni pentru sporturi de iarnă cu 100 km de părții de ski, pârtii de bob, patinoare și hoteluri. Însă, din lipsă de fonduri s-a renunțat și la această idee. Lipsa era cauzată de fapt de redirecționarea banilor către alte lucrări considerate la acel moment mai importante.
Dacă vorbim de planuri ale Transfăgărășanului, unul dintre ele era realizarea unui tunel de 7 km pornind de la Piscul Negru până la Cabana Bâlea Cascadă. În acest caz, drumul ar fi fost practicabil tot timpul anului. Însă era o idee aproape imposibil de pus în practică la acel moment atât datorită dificultăților de realizare cât și a costurilor.
O altă modificare a planului s-a petrecut în dreptul lacului Vidraru, inițial se dorea realizarea drumului pe partea dreaptă a lacului, fiind mai scurt cu vreo 10 km și dorindu-se totodată legarea noii cabane Cumpăna (vechea este pe fundul lacului). Însă pe această latura a muntelui zăpadă se menține mai mult timp, deci mai greu practicabil. Atunci au mutat proiectul pe latura estică a lacului, folosindu-se un drum forestier. Întrucât nu s-au aprobat suplimentari ale bugetului, nu s-au realizat, așa cum era firesc într-o așa zona, viaducte.
Inaugurarea s-a produs la 20 septembrie 1974 (cu un an întârziere, dar justificat de condițiile grele de muncă din timpul iernii) în prezența lui Nicolae Ceaușescu. Finalizarea proiectului s-a făcut în 1980, după asfaltare.
Date Tehnice:
Oficial, drumul DN7C, Transfăgărășan, are 151 km, pornește din Bascov (lângă Pitești) și se termină la intersecția cu DN1, după Cârțișoara, în partea de nord a munților. Partea spectaculoasă, însă, este de la Piscul Negru până la Bâlea Cascadă.
Sacrificii umane: oficial 40. În realitate, câteva sute.
De muncit au muncit militari în termen, țărani, intelectuali proveniți din închisorile comuniste, dar și salariați atrași de veniturile mari pe care le puteau realiza (vorbim de 6.000 de lei pe luna, în condițiile în care în industria ușoară salariul era cam 1.500 pentru un muncitor, iar un mecanic auto câștiga în jurul a 3.200 de lei). Cât privește un șef de șantier, legenda spune că în 5 luni câștiga o dacie.
Drumul ajunge la o altitudine maximă de 2042 m (al doilea cel mai înalt drum din România – după Transalpina 2145). Aici avem însă cel mai lung tunel rutier din țară – 887 m, lat de 6 m, înalt de 4,4 m și cu un trotuar de 1 m.
Pe latura nordică avem lacul Bâlea – lac glaciar, iar din 1975 telecabina. Cabanele de pe malul lacului sunt Bâlea Lac și Paltinul. Prima dintre ele a ars în 1995 (cred că pe 5 august – au am fost acolo pe 2 spre 3 august), fiind refăcută în 2000. Din 2005 este realizat aici și Hotelul de Gheață.
Monumente:
Poarta Geniștilor: la cota 1200.
Este dedicat momentului martie 1971 când geniștii au deschis drumul Transfăgărășan.
Poarta Întâlnirii: cota 1600.
Povestea acestuia din urmă este mai interesantă, întrucât vremea pe latura sudică era mai prietenoasă s-a înaintat mai cu spor. Pe latura nordică se lucra în condiții mult mai vitrege. Pentru a se termină mai repede, s-a decis ca pe nord să se lucreze din ambele sensuri. Cu ajutorul telefericului pe care îl foloseau pentru transportat mâncare, au transportat și două buldozere, demontate piesă cu piesă pe care le-au reasamblat sus, la cascadă Bâlea. În felul acesta au putut mari ritmul. Iar la cota 1600 s-au întâlnit cele două echipe. În cartea “Enigma Transfăgărășanului” scrisă de generalul de brigada în rezervă Nicolae Mazilu este descris momentul întâlnirii celor două echipe, care nu se vedeau, dar se auzeau din ce în ce mai aproape, până ce ultima bucată de stâncă a căzut iar muncitorii, cu lacrimi în ochi, au început să se îmbrățișeze.
Top Gear:
Un moment important pentru noi a fost 2009 când Top Gear a venit în România pentru a filma un episod. Iar Jeremy Clarkson a spus faimoasele cuvinte: “This is better than the Stelvio. This is the best road în the world!”
Închei cu o mică ciudățenie: nu mulți știu că atunci când trecem pe Transfăgărășan, trecem și peste un buldozer care este îngropat sub șosea. A fost un moment când o stanca evaluată la 700 de tone a căzut peste un buldozer parcat și până dimineață stanca a ajuns, afundându-se în pământ, la nivelul șoselei. Iar buldozerul aplatizat a rămas acolo întrucât costurile pentru scoaterea lui ar fi fost mai mari decât valoarea de fier vechi a ce mai rămăsese din mașinărie.