Pe drumul dintre mănăstirea Polovragi și peștera cu același nume, găsim un panou către o peșteră mai puțin cunoscută. Este vorba despre locul unde Corneliu Săbăreanu a dorit să își doarmă somnul de veci. Și de aici începe povestea.

        Corneliu Săbăreanu s-a născut în 1840, în actualul județ Ilfov, într-o familie înstărită. La 27 de ani a ajuns pe Muntele Athos, unde a fost tuns monah.

        Aici avem de explicat tunderea în monahism. Cel ce dorește să devină monah trebuie sa treacă prin două etape: noviciatul și rasoforia.

        Noviciatul este perioada de probă în care cel ce dorește să se călugăreasca își dă seama dacă acesta este drumul pe care dorește sa îl urmeze în viată, dacă are vocație pentru viața monahala.

        Rasoforia reprezintă legământul pe care îl face cu Dumnezeu.

        Și de-abia de aici vorbim de trecerea de la rasofor la monah, trecere ce se face în cadrul unei slujbe numită tundere în monahism. Aici, ajutat de nașul de călugărie, rasoforul își primește noile straie, noul nume și este tuns în semnul sfintei cruci. Bine, mai sunt multe elemente în cadrul acestei slujbe, cum ar fi momentul în care rasoforul, îmbrăcat doar într-o cămașă albă (lungă) și ciorapi se așază lungit pe jos, cu fața la pământ și brațele întinse formând o cruce. Despre toate acestea puteți studia mai multe pe site-urile bisericii ortodoxe.

        Revenim la Corneliu Săbăreanu care, revenit în țară după 20 de ani, a fost numit stareț la mănăstirea Cocoșu din județul Tulcea (1887-1890).

        A ajuns și la Ierusalim, a fost apoi hirotonit arhimandrit la Episcopia Buzăului și a continuat viața monahală pe la mai multe mănăstiri, între care și Tismana. Pentru ca în 1910 să ajungă la Polovragi.

        Mănăstirea Polovragi era într-un stadiu avansat de degradare la acel moment. Se spune că arhimandritul, impresionat de cum curgea apa prin tavanul spart direct pe masa din altar, a donat ultimii săi bani pentru repararea mănăstirii.

        Intrarea este marcată cu o cruce de lemn, prezentă aici din iunie 2021 (eu am ajuns în august), lângă care observăm și o fotografie cu Regina Maria. Asta pentru că arhimandritul era unul dintre duhovnicii reginei.

        La 1 martie 1926 s-a retras în peștera unde la 26 iulie 1926 trece la cele veșnice. Se spune că și-a săpat singur mormântul în interiorul acestei peșteri, unde ar fi dorit să își doarmă somnul de veci. Însă, în 1957, osemintele sale au fost înmormântate în cimitirul mănăstirii Polovragi. Adică nu i s-a respectat ultima dorință.

        Urcușul de la drumul principal până la peșteră este de vreo 20 de minute, destul de solicitant, dar cu balustrade ajutătoare în câteva locuri. Intrarea în peșteră este însă pentru cei ce se pot apleca la mai puțin de un metru. Însă înăuntru putem vedea (daca avem o lanternă, altfel e beznă totală) un altar cu multe candele și mormântul săpat în piatră.

        Nu există taxă pentru vizitarea acestui loc, iar poziția exactă o aveți mai jos, pe hartă.