Năeni – o localitate nu departe de drumul național ce leagă Ploiești de Buzău, în zona Subcarpaților de Curbură, acolo unde se face trecerea de la Câmpia Română la Munții Carpați. Am ajuns aici împins de curiozități. O tabără de sculptură, un sat dacic, un muzeul al crucilor vechi de piatră, o biserică realizată din piatră și grote și morminte tracice. Să le luam pe rând.

        Ajunși în Năeni, ne întâmpină o statuie din tablă a Sf. Gheorghe. Bine, cunoscătorii spun că nu e o statuie, ci un exemplu de Land Art (de intervenție în peisaj). Ce caută Sf. Gheorghe aici? Păi este credința populară că noaptea care face trecerea spre Anul Pastoral (adică noaptea de 22 spre 23 aprilie) este foarte importantă pentru lactația vacilor și rodul pământului. Și în noaptea asta, vrăjitoarele și strigoaicele se adună în cete de câte 12 și pornesc o luptă la marginea satului, goale și despletite. Cine câștigă lupta primește ploaia (ori satul, ori spațiul neîmblânzit din afara lui). Tot acum, vrăjitoarele își leagă de picior un săculeț gol sau o strecurătoare de lapte și le târăsc prin holde. Sau îngroapă droburi de sare vrăjite în drumul vacilor. Pentru a se feri de aceste vrăji, oamenii așază o grapă cu dinții în sus la intrarea în grajdul vitelor cu scopul de a speria strigoaicele. În această noapte se deschid cerurile, ceea ce dă putere pomilor să înflorească. Și pentru că pentru toate acestea este nevoie de o forță protectoare, ea este Sf. Gheorghe, un paznic și totodată un luptător.

        În centrul localității avem în fata Căminului Cultural câteva indicatoare și o hartă unde ne sunt punctate atracțiile zonei. Însă, pentru a ajunge la unele dintre ele e musai să întrebi localnicii pentru că nu exista indicatoare.

        De la Căminul Cultural, mergând spre est, după vreo 500 de metri, zărim o troiță de lemn. Este locul unde putem vedea Muzeul crucilor vechi din piatră. Ruinele pe care le găsim aici sunt ale unei mici bisericuțe în formă de corabie, nu mai înaltă de statul unui om, care avea pictură și pe exterior, sub streașină. Abandonată la începutul secolului trecut, s-a prăbușit lăsându-ne doar pardoseala atent prelucrată, masa din altar și o parte din zidurile de piatră. În jurul ei, crucile: unele duble, semnificând că aparțin unui cuplu, soț–soție, ce este îngropat acolo, altele triple, una mare în centru iar celelalte mai mici pe laterale, semn că aparțin unui mormânt unde era îngropată o mamă ce avusese copii).

        Ne întoarcem acum spre centrul localității pentru a porni spre dealul Istrița. Pe aceste locuri, cu milioane de ani în urmă, era o mare. Iar pe fundul ei s-au depus miliarde de cochilii. Marea s-a retras, iar în locul ei au apărut dealurile ce conțin calcarul cochilifer, iar omul, cel preistoric mai ales, a săpat grote în care s-a adăpostit de-a lungul existenței lui. Azi încă mai putem vedea câteva dintre aceste grote.

        Și ajungem pe partea cealaltă a dealului unde vedem, de la distanță, satul dacic “Sfântul Serafim de Sarov”. Proiectul aparține fundației Sfântul Sava din Buzău și își propune reconstituirea unei mici așezări dacice, cu refacerea stilului de viață al geto-dacilor. Satul cuprinde câteva bordeie realizate din lemn, pământ și piatră, o stână, un atelier de olărit, un mic iaz cu pește, un cuptor de pâine și o biserică-schit. Voluntarii ce trăiesc aici nu beneficiază de curent electric sau internet, trebuie să se întrețină singuri și sunt îmbrăcați precum dacii.

        Lângă satul dacic, pe coama dealului, se află și tabăra de sculptură. Așa cum ne descrie o pancartă de la fața locului, tabăra a luat naștere în anul 1986 sub îndrumarea profesorului sculptor Manole Gabriel. Copii din Slobozia, Buzău și Chișinău sunt autorii acestora, iar materialul a fost luat de la cariera aflată la 500 m distanță. Tabăra este întreruptă în 1997 și reluată în 2009 de copii de la Liceul de Artă din Buzău. Între exponatele de aici, deși nu au numele inscripționat pe ele, putem intui și câteva denumiri: șarpele, soarele și luna, strigatul, necăjitul, stema Moldovei, clopotul, copil făcând baie, cap de dac….și multe altele.

        Vă spuneam că în 2009 tabăra a fost reluată. Atunci au fost realizate sculpturile de la intrarea în tabără. Complexul este denumit Dacologia și ne prezintă dacii în luptă într-un medalion spart, reprezentând astfel și înfrângerea lor.

        Și ajungem și la Biserica dintr-o Piatră de la Năeni. Conform pisaniei aflată deasupra ușii de la intrare, sfințirea a fost făcută în 20 aprilie 2008, deși construcția a fost începută la sfârșitul secolului trecut de același Manole Gabriel. Însă apoi a fost preluată de Florin Jean Uțică, cel care a și finanțat lucrarea. Aici până și catapeteasma este făcută din piatră. Hramul este Duminica Floriilor.

        Foarte aproape de biserică găsim și necropola tracică, niște morminte săpate în piatră descoperite în 1938, ce cuprindeau între 3 și 5 schelete aflate în poziția chircit în fiecare dintre ele și obiecte de cult. În total au fost scoase la iveală 10 morminte de inhumație și unul de incinerație, ce datează din 800-600 î. Hr. Capacele din piatră și conținutul mormintelor se află la Muzeul județean Buzău și la Muzeul de Istorie din București.

În zonă, în afară de cele prezentate mai sunt de vizitat Crucea Manafului și Chilia lui Ambrozie.