Sinca Veche

       Mănăstirea rupestră de la Șinca Veche este declarată monument istoric și înscrisă în Repertoriul Arheologic Național.

        Localitatea este prezentă în scrieri încă din secolul al XII-lea, dar a devenit mai cunoscută datorită lui Gheorghe Șincai, cel a cărui familie își are originea în această zonă. Fiind o localitate la granița dintre Țara Românească și Imperiul Habsburgic, a avut parte de o soartă mai vitregă. În 1742 bisericile ortodoxe sunt interzise aici, iar această mănăstire rupestră se pare că a fost folosită de călugări pentru a se ascunde.
Unii presupun ca este din vremea dacilor, iar o presupunere este că a fost săpată cu mai bine de 7.000 de ani în urmă și aparține aceleiași civilizații care a întemeiat și Templul Alb de pe Insula Șerpilor.

        Însă concret, ea apare în scrierile pastorului reformat din Făgăraș în 1789: “Este săpată cu pricepere, cu o muncă uriașă, demnă de mirare. Ferestrele sunt tăiate lateral, atât de înguste încât călugării când slujesc se plimbă cu cărțile după razele soarelui”.

        Datorită arhitecturii sale (destul de ciudată pentru o biserică ortodoxă – având două altare), au existat mai multe ipoteze. Una cum că nu ar fi creștină, dar, cea mai plauzibilă este că au existat două biserici, cea de-a doua fiind săpată în momentul în care numărul călugărilor a crescut. Iar în urma surpării unui perete, cele două biserici s-au unit.

        Mai jos avem și o schiță a incintei săpate în piatră ce poate fi vizitată.
Sinca Veche

        Deși sunt scrijelite multe semne, cel mai probabil ele sunt recente, vandalizări de pe vremea când era un loc părăsit. Găsim așadar Steaua lui David, o clepsidră (Yin-Yang) și mai multe mesaje și persoane desenate.

dav

dav

        Salvarea mănăstirii rupestre i se datorează Măriei Bagiu – Marino, medic epidemiolog, care după ce s-a pensionat în 2004 a descoperit acest loc lăsat pradă vegetației și șerpilor. A înființat Fundația Ortodox-Culturale “Maica Sfântă – Bucuria Neașteptatăși în parteneriat cu autoritățile locale a reușit amenajeze acest loc pentru a putea fi vizitat.

       Grota a fost acoperită de puțin timp, astfel încât acum este protejată atât de acțiunile naturii, cât mai ales de cele ale oamenilor mai puțin civilizați. Proiectul de construire a “umbrelei” ce acoperă acum mănăstirea rupestră a fost realizat de Șerban Sturdza, președintele Ordinului Arhitecților din România. Este vorba de un amestec de argilă și bentonită, armat cu geogrilă, iar deasupra este așternută o “păturăvegetală. Totul pe o structură din lemn de câteva sute de metri pătrați.

Sinca Veche

        În 2010 a fost amenajat și izvorul din fața grotei, numit Izvorul Buna Vestire. Pe o piatră din fața lui sunt desenați Arh. Gavril și fecioara Maria. Întreaga zonă arată însă foarte bine, amenajarea fiind un succes. Aleile sunt delimitate de garduri de nuiele sau de balustrade.

Sinca Veche

Sinca Veche

Sinca Veche

        “Templul Ursitelor”, “Mănăstirea Săpată în Piatră” sau “Templul de la Șinca Veche” este un loc de reculegere dar și unul plin de energie, iar după spusele unora, au loc chiar și fenomene paranormale.

        Se spune că aici dorințele se împlinesc, dacă ai inima curată. Și musai trebuie să fii așezat în turnul de unde se vede cerul. Localnicii spun că, de fapt, pe acolo coboară energiile din cer și undeva sub pământ ar exista un tunel de comunicare până la Cetatea Râșnovului. Cât privește fenomenele paranormale, este relatat cazul unui reporter de la Monitorul de Brașov care, venit în 1996 facă un reportaj aici, a avut surpriza ca aparatul său de filmat se declanșeze singur, iar la vizionarea imaginilor constate apar sfere de lumină și o siluetă îmbrăcată în vestmânt de culoare închisă.

        În ceea ce privește obiceiurile locului, aici, pe dealul Pleșu, tinerii dau foc unei roți cu paie și apoi o rostogolesc la vale, încercând își afle ursita și cu speranța se vor însura până la sfârșitul anului. Acest obicei are loc de trei ori pe an (Sf. Gheorghe, Lăsata Secului înainte de Paște și la Schimbarea la Față a Domnului).

        Un alt obicei al oamenilor din zonă este legat de puterea energetică a acestor grote. Ei aduceau icoane, mâncare și haine pe care le lăsau un timp aici. Apoi le recuperau, mâncau mâncarea, se îmbrăcau cu hainele și duceau icoanele acasă în speranța vor transfera o parte din puterea acestui loc.

        Sinca Veche        Mai sus a fost construit in 2006 un schit închinat Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, vindecatorul de cancer, cum îi mai spun oamenii. În biserică găsim și o parte din moaștele sfântului.

 

Programul de vizitare este:

Luni-Sâmbătă 9:00 -18:00

Duminică (și sărbători) 11:00-18:00

 

Taxă: gratuit.

By florin