Pe fondul războiului ruso-turc din 1806-1812, un tânăr neguțător din orășelul Tetovo, Macedonia sârbească, sosește în Tara Românească. Numele lui este Ștefan Mina. Cum autoritățile sârbești începuseră politica de schimbare a numelor comunităților etnice din noile teritorii anexate, pașaportul emis de acestea conținea numele Ștefan Minovici. Ștefan decide să se stabilească în Craiova, unde se și căsătorește cu o olteancă ce îi vă dărui patru băieți. Activitatea negustorului se baza pe comerțul cu cai (în Austria și Prusia) și cereale. Familia se va muta în Brăila, unde toți copii, mai puțin al doilea, se vor dedica afacerilor cu cereale. Cel care a făcut notă discordantă este Ștefan (tot Ștefan), care se va căsători cu o brăileancă Sofia Haliu (văduvă tânără și cu un copil). După moartea tatălui, Ștefan își va lua partea de avere și se va muta în Râmnicu Sărat; unde și devine primar. Din cei 13 copii ai lor, au supraviețuit doar nouă (șase băieți și trei fete). Primii trei băieți (Mina, Ștefan și Nicolae) vor rămâne în istorie prin realizările lor. Născut pe 23 octombrie 1868, Nicolae Minovici a urmat cursurile școlii Comunale nr 1 din Brăila și liceul Sf Sava la București. După absolvirea bacalaureatului în 1891, el se va înscrie la școala de Belle-Arte, cursuri pe care le urmează timp de doar un an. La insistențele fratelui mai mare, Mina, Nicolae se va înscrie la Facultatea de Medicină, iar în 1898 obține titlul de doctor cu lucrarea “Tatuajurile în Romania“, lucrare unica în tara noastră. A continuat studiile la Berlin timp de 3 ani, până în 1901.

        Întors în țară înființează Societatea de Salvare (1906), Spitalul de Urgență (1937) și Școala Samariteană. În 1905 publică o carte, de asemenea unică în tara noastră, “Studiu asupra spânzurării“. Prima ședință de autoștrangulare este descrisă de așa: “Prima data când am încercat să–mi provoc moartea în chipul acesta, zăceam întins pe patul meu, privind cerul. Cu ambele mâini mi-am strâns cu putere gâtlejul în jurul mărului lui Adam. În secunda a V-a simțeam cum se coboară peste mine un văl purpuriu și apoi un văl negru. Cu o repeziciune uimitoare defilau apoi înaintea ochilor mei sufletești fel de fel de icoane. Apoi am simțit ceva asemănător cu o cumplită descărcare electrică și totul se făcu negru. Am pierdut simțul rațiunii”. De 12 ori s-a spânzurat, chiar și de la 2 metri, asistat fiind de o comisie de colaboratori apropiați ce trebuiau să îi taie frânghia după un anumit număr de secunde. Ulterior el nota stările prin care trecuse.

        Rămas fidel pasiunii sale arta, doctorul Nicolae Minovici construiește la marginea orașului București o vilă în stil românesc, utilizând liniile unei cule oltenești, arhitect fiind Cristofi Cerchez. Ornamentele și sculpturile în piatră au fost realizate de Wilhelm von Becker, sculptor al casei regale. Vila a fost concepută ca muzeu încă de la început, iar în 1906 este deschis publicului. În timpul Primului Război Mondial aceasta este devastată, dar, ulterior, colecția de artă este îmbogățită cu noi exponate. În 1919 îl găsim la Universitatea din Cluj, la catedra de Medicină Legală. Înființează Institutul de Medicină Legală din Cluj și o societate locală de Salvare. în 1926 revine la București, unde preia mandatul de primar al Sectorului III Albastru (Rahova, Grozăvești, Mandravela, Dealul Spirii, Cotroceni, 13 Septembrie, Șerban Vodă etc.) Numele său a intrat în folclorul de mahala: “Minovici dărâmă tot/Minovici e târnăcop“, străzile fiind pavate și curățate periodic, maidanele transformate în parcuri. Tot el a ridicat un cămin pentru gunoierii și măturătorii sectorului și primele WC-uri subterane din București. În 1934 este ales primar al satului Băneasa, fără să candideze. În 1938 iese la pensie, însă în anul următor se îmbolnăvește de cancer la laringe. Deși a făcut o traheotomie la Viena în 1940 a continuat să trăiască chinuit de dureri până în 26 iunie 1941.

        Revenind acum la muzeu, acesta se află în partea de nord a capitalei și pentru vizitare sunt deschise două camere la parter și etajul. La parter, după ce intram în holul principal, turul începe în partea stângă, cu informații despre familia lui Nicolae Minovici, despre vila cu clopoței (așa cum a fost denumită casa ce găzduiește muzeul), despre activitatea profesională și realizările medicului. Tot aici întâlnim și obiecte personale ale lui Nicolae Minovici și fotografii în diverse ipostaze.

        O altă cameră ne prezintă o parte din colecția de artă populară, incluzând ceramică și costume din diverse regiuni ale României.

        La etaj vizitam dormitorul vilei, capela, baia, sala de mâncare și salonul.

Salonul, în plan secund se văd porțile bisericești ce dau spre capelă:

        Sala de mâncare este bogat decorată cu obiecte originale din colecția doctorului. Divanul din lemn a fost realizat într-un atelier bucureștean și prezintă motive populare precum rozeta (simbol al soarelui) sau funia. Covoarele sunt oltenești, iar blidarele (din secolul al XIX-lea) sunt săsești.

        Observăm aici și doua obiecte de vestimentație mai speciale, respectiv o sultană tip furou cu bustieră și un taior șindrilian, semi-lung, făcut din 6.000 de bucăți de lemn lucrate manual în formă de șindrile. Ambele sunt creațiile artistului Pilippe Guilet.

        Capela a fost gândită să adăpostească colecția de artă religioasă a lui Nicolae Minovici. Pe peretele de est avem patru icoane brâncovenești de secol XVIII, de la stânga la dreapta: Sf. Parascheva, Fecioara cu Pruncul, Iisus Hristos Deisis, Sf. Ioan Botezătorul. Tavanul este decorat cu trei candelabre de lemn, în timp ce divanul a fost executat special pentru această încăpere.

        Baia nu a funcționat niciodată ca o baie propriu-zisă. Ea adăpostește piese de ceramică, respectiv ulcioare pentru apă de diferite mărimi, cu gât înalt sau rotund, cu gura circulară, bilobată sau trilobată etc.

        În cadrul muzeului mi-au atras atenția un tablou de Costin Petrescu și un bust realizat de Frederic Stork ambele prezentându-ni-l pe doctorul Nicolae Minovici.

        Pe fațada vilei găsim dictonul latin “Munca învinge tot”, iar în curte banca prezentă în multe fotografii ale doctorului împreună cu câinele Goliat.

Taxă vizitare: 10 lei/adult
Taxă foto: 15 lei

Informații la zi găsiți pe site-ul oficial al muzeului