1989. Decembrie. Sfârșitul unei epoci in România. Adevărul nu îl vom ști în întregime niciodată. Știm ceea ce au relatat televiziunile, istoricii, politicienii, ziariștii și o parte din ceea ce au spus oamenii de rând, cei ce au fost în mijlocul evenimentelor. Mulți însă au tăcut, mulți încă nu spun tot ceea ce știu.
În dimineața zilei de 22 decembrie 1989, de la balconul Comitetului Central al Partidului Comunist Român (ulterior sediul Senatului și acum sediul Ministerului Afacerilor Interne) Nicolae Ceaușescu rostea ultimul său discurs. Pornit ca o acțiune de a condamna elementele disturbatoare din Timișoara care vor să destabilizeze integritatea și suveranitatea României, avea sa continue cu anunțarea măririi salariului minim de la 2.000 la 2.200 de lei, a alocațiilor pentru copii cu 30 pana la 50 de lei și multe alte. Însă mulți dintre cei prezenți acolo au început să huiduie și să fluiere. Una din camerele TVR a continuat să transmită, chiar dacă era orientată în altă direcție decât Piața Palatului sau balconul CC.
Speriați de ce se întâmplă, cuplul prezidențial a hotărât să părăsească clădirea. La ora 12:06 elicopterul prezidențial pilotat de Vasile Maluțan decola spre Snagov. Însă pe drum au schimbat itinerariul, ajungând la Sălcuța. În elicopter se mai aflau Manea Mănescu și Emil Bobu. Pentru că aveau informații conform cărora elicopterul a fost interceptat pe radar și ar putea fi atacat, și-au continuat drumul cu trei mașini Dacia și un Aro, trecând pe la Fabrica de Oțeluri Speciale Târgoviște, apoi (la ora 15.00) la Centrul pentru Protecția Plantelor aflat la 5 km de Târgoviște. Elena Ceaușescu a cerut apoi să fie duși la Mănăstirea Dealu sau la Viforâta, însă Nicolae a spus să fie duși într-o pădure, unde au și stat până la 17:30, la lăsarea întunericului. Apoi au ajuns la sediul Miliției Județene, unde au fost percheziționați și arestați de revoluționari. Ulterior ajung la UM 01417, unde sunt puși sub pază strictă. La 19:30, Colonelul Andrei Kemenici îi raportează generalului Victor Atanasie Stănculescu deținerea soților Ceaușescu.
Nicolae Ceaușescu nu a intenționat nicio clipă să fugă din țară. El a și spus, pe drumul spre Târgoviște “A fost lovitură de stat, organizez rezistența la Târgoviște“.
Urmează 3 nopți în care Elena și Nicolae Ceaușescu au stat în UM 01417 ca prizonieri. Astăzi, în cadrul muzeului putem vedea paturile în care au dormit (la cererea lor, fiind paturi de o persoană, au fost alipite; cuplul Ceaușescu era foarte bine sudat și dormea de fiecare dată împreună în același pat). De asemenea, putem vedea farfuriile și tacâmurile pe care le-au folosit. Se pare că Nicolae a refuzat în aceste trei zile administrarea de insulină (tratament pe care îl urma suferind de diabet), de frica să nu fie otrăvit.
Între timp, la București, puterea este preluată ad-hoc de un for ce și-a spus Frontul Salvării Naționale, condus de Ion Iliescu, cel care, în 24 decembrie 1989, semnează Hotărârea de Constituire a Tribunalului Militar Extraordinar, cel ce avea scopul de a-i judeca pe soții Ceaușescu.
Astfel, în ziua de Crăciun are loc procesul în urma căruia Nicolae și Elena Ceaușescu sunt acuzați de :
– genocid (art 357, alin 1, Cod Penal) – sunt menționate peste 60.000 de victime
– subminarea puterii de stat prin organizarea de acțiuni armate împotriva poporului (art. 162, Cod Penal)
– subminarea economiei naționale (art. 165, Cod Penal)
– tentativă de fugă din țară cu peste un miliard de dolari depuși în bănci din străinătate.
Camerele amenajate ca muzeu în cadrul unității militare sunt :
Biroul comandantului (sala în care a avut loc vizita medicală premergătoare procesului)
Sala de judecată
Sala în care și-au petrecut ultimele zile
În timpul procesului, “inculpații” au beneficiat și de avocați, dar aceștia i-au acuzat tot timpul în loc să îi apere. Sentința a fost citită la 14:45 și pusă în aplicare 5 minute mai târziu, deși verdictul admitea recurs. Însă, pentru că cei doi nu au recunoscut tribunalul, s-a considerat că nu mai este cale de atac și s-a pus în aplicare. Deși o altă prevedere legală la acel moment era că sentința cu moartea să fie aplicată la cel puțin 10 zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a verdictului.
Deși inițial se hotărâse împușcarea pe rând, Elena a cerut “Dacă vreți să ne omorâți, ne omorâți pe amândoi. Împreună. Mergem împreună.” Aceasta fiind de altfel, ultima lor dorință îndeplinită. Întrucât pentru a fi duși la locul execuției, soldații le-au legat cu frânghii mâinile la spate Nicolae a fost foarte vehement și recalcitrant spunând “Nu! Am dreptul să mă prezint cum vreau! Am dreptul să merg nelegat!”. Iar pe drum spre locul execuției, el a strigat “Moarte trădătorilor!” și a cântat Internaționala.
Locul execuției este marcat și el în curtea garnizoanei.
Cât despre momentul împușcării, au fost selectați 3 parașutiști care urmau să execute focuri de armă de la câțiva metri. Dintre cei trei, unul a reușit, unul s-a blocat total, iar celălalt a tras un singur foc.
Cadavrele au fost apoi transportate cu elicopterul la București, ajungând pe stadionul Steaua din Ghencea. De aici la morga Spitalului Militar Central, urmând a fi îngropate în cimitirul Ghencea, unde și azi putem vedea mormântul celor doi.
Informații despre muzeu găsiți și pe site-ul oficial Muzee Dâmbovițene
