Prejmer_ (9)

        Aflată la 15 km de Brașov, Prejmer reprezintă cea mai bine conservată biserică fortificată din Transilvania, singura din România ce deține 3 stele Michelin în acest ghid de turism.

        Prima atestare documentară o avem din 1211, când regele Ungariei Andrei pomenește într-un document adresat teutonilor, râul Târlung, lângă care va fi stabilită localitatea Țârlău (denumirea săsească a localității). Teutonii primesc așadar dreptul de a se așeza aici și de a ridica o biserică în stil gotic burgund.

        De-a lungul timpului, biserica a suferit numeroase modificări, forma actuală fiind în urma restaurării din perioada 1960-1970 (când se pare însuși Ceaușescu a aprobat alocarea fondurilor pentru restaurare). Biserica este în formă de cruce grecească, cu brațe egale, în centru având un pătrat de 6 x 6 m. În colțurile acestui pătrat se află patru stâlpi. În timpul renovărilor din anii ’60, aceștia au fost demontați piatră cu piatră, în locul lor au fost turnați stâlpi din beton armat, apoi au fost acoperiți cu pietrele inițiale. Acești stâlpi susțin turnul central înalt de 39 m.

      Prejmer_ (13)      Prejmer_ (5)

        În interior descoperim cel mai vechi altar triptic din Transilvania, datând din 1450.

    Prejmer_ (6)         Prejmer_ (4)

       Orga din biserică este datată început de secol XVII, dar reconstruită de-a lungul timpului, ultima restaurare făcându-se în 1970. Lângă ușa de la intrare întâlnim așazisaPiatră a rușinii“, o piatră etalon de 50 de livre, de care erau legați hoții și adulterele în ziua de duminică, atunci când puteau fi zăriți de întregul sat ce venea la biserică.

         Zidurile cetății ce înconjoară biserica sunt ridicate în sec al XV-lea, forma fiind a unui cerc cu ziduri groase de 3-4 metri și înalte de 12 metri în anumite locuri, patru turnuri, coridorul porții lung de 32 de metri și castelul ce a fost construit ulterior. Întreaga construcție a fost înconjurată de un șanț de apă adânc de 3 stânjeni și lat de 4 (1 stânjen ~ 1,9 m). Se spune cetatea a fost atacată de 50 de ori de turci și a fost cucerită o singură dată, când aceștia veniseră ca prieteni și au fost poftiți înăuntru.

Prejmer_ (14)

        Zidul nu este unul simplu, ci conține 274 de camere, câte una pentru fiecare familie din Prejmer de la acel moment. Pe timp de pace acestea erau folosite pentru depozitare, iar când localitatea era atacată, aici se refugiau oamenii, fiecare deținând propria cameră. Existau însă și două camere cu destinația școală, ceea ce înseamnă procesul educațional nu era întrerupt. Astăzi pot fi vizitate câteva dintre acestea, ele fiind amenajate cu diverse piese de mobilier, unelte, vase, etc.

Prejmer_ (3) Prejmer_ (12)

        În interiorul zidului de apărare se află un coridor lat, accesul aici făcându-se din camerele superioare. Acesta era folosit de luptători când trebuiau apere cetatea, numeroasele găuri fiind folosite pentru atacuri, inclusiv cu smoală.

   Prejmer_ (1)     Hisilicon Balong

        O piesă interesantă este “Orga morții“, o scândură lată cu 5 șanțuri pe fiecare față, ce se putea roti. Pe ea se așezau 5 țevi cu care se trăgea, iar pe partea cealaltă erau alte 5 ce puteau fi încărcare în acest timp. Apoi era rotită și procesul continuu ducea la un fel de foc automat.

         Biletul de intrare costă 15 lei pentru adulți, parcarea este peste drum, iar fotografiatul este gratuit.

Sursa: Cetatea Prejmer

By florin

Leave a Reply