Construită între 1720-1722 de către Iordache Kretzulescu (mare logofăt și apoi mare vornic care a ocupat funcțiile de ministru de externe, cancelar si prim-ministru la curtea lui Nicolae Mavrocordat) și soția sa Safta, biserica este are două hramuri: Adormirea Maicii Domnului și Sf. Arhangheli Mihai și Gavril.

        Safta este una dintre cele șapte fiice ale domnitorului Constantin Brâncoveanu, care, întoarsă după câțiva ani petrecuți la Istanbul (imediat după decapitarea tatălui sau și a fraților), decide ridicarea unei biserici pentru a mulțumi lui Dumnezeu că a scapăt din mâinile sultanului.

        Pisania originală dă ca dată de finalizare a construcției 30 septembrie 1722. Inițial, biserica era înconjurată de un han (cu magazine și case), pentru că așa se obișnuia la acel moment, Iar locul unde a fost construită era la capătul de nord al orașului, mai precis la capătul Podului Mogoșoaiei.

        Hanul a fost demolat pentru a face loc Palatului Regal. Și pentru că vorbim de ceea ce s-a demolat în zonă, alte 3 biserici au picat de-a lungul anilor (Stejarul, Brezoianu și Sf. Ionică), pentru a face loc Salii Palatului și altor clădiri din zonă (asta în timpul comunismului, prin 1960).

        Și Biserica Kretzulescu a fost propusă de mai multe ori pentru demolare (a se vedea că era fix în fața lui Ceaușescu atunci când acesta vorbea de la balconul CC al PCR), însă se spune că a beneficiat de ajutor divin, de protecția Maicii Domnului. Una din povesti este legată și de un înalt demnitar rus care, venit la București, a admirat biserica spunând că “e frumoasă” și nu ar trebui demolată. Iar romanii, cu frică de ruși, au plecat capul și au lăsat-o în pace.

        O primă intervenție majoră asupra bisericii s-a produs după cutremurul din 1838, când cele două turle ale bisericii au fost îndepărtate (fiind foarte înalte și grele) și a fost construită una singură, deasupra naosului, din paiantă (mai ușoară). Tot acum, fresca inițială este acoperită de o pictură în ulei realizată de Gheorghe Tătărăscu, iar pridvorul este închis.

        O nouă restaurare are loc în anii ’30, când pictura în ulei este îndepărtată (mai puțin anumite porțiuni, inclusiv tabloul votiv – nu au dorit să riște pierderea lui, neștiind dacă se poate recupera cel inițial). Că vorbim de tabloul votiv, el se află pe peretele vestic, imediat după ce intrăm în biserică. Ni-i prezintă pe Iordache Kretzulescu și pe soția sa Safta, pe părinții ei (Constantin și Marica Brâncoveanu) și pe părinții lui (Pârvu și Vișa).

        O nouă intervenție s-a realizat spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, când Petre Teodorescu repictează turla Pantocrator. Aici, pe sulurile profeților, au fost descifrate două mesaje. Unul spune că “la 1 august 1943 au venit 125 de aeroplane americane cu 4 motoare care au bombardat Ploiești și zona petroliferă făcând multe victime omenești“, iar altul “zilele trecute, trupele aliate au debarcat în Sicilia și Franța“. Tot acum s-a adăugat și brâul de piatră (stil brâncovenesc), dar nu la jumătatea bisericii, tocmai pentru a-i oferi măreție și înălțime.

        Ultima restaurare a avut loc după revoluție, în 1997 a început consolidarea, iar în 1999 restaurarea picturii. Au fost curățate anumite porțiuni și repictată acolo unde lipsea. În 2003 totul a fost finalizat. Chiar dacă a fost în mijlocul revoluției din 1989 și a suferit avarii multiple, astăzi putem admira rezultatul restaurării. Ca un simbol al revoluției, în aureola Sf. Dumitru Izvorâtorul de Mir s-a păstrat urma unui glonț de la revoluție. Restul, toate găurile din exterior și interior au fost acoperite.

        Acustica este una dintre cele mai bune, întrucât în pereții bisericii se află vase de lut cu deschiderea spre interior.

        Ca arhitectură, se aseamănă foarte mult cu mănăstirea Văcărești (care a fost demolată de Ceaușescu în anii ’80), ele fiind construite cam în aceeași perioadă ( a doua domnie a lui Nicolae Mavrocordat).

        Fresca interioară ne prezintă, ca în orice altă biserică ortodoxă, scene din viața lui Iisus, aici însă lipsește scena Nașterii Domnului. Este prezentată doar scena închinării magilor.

        Candelabrul este din bronz și a fost realizat în anul 1873. Este cel original.

        Cea mai originală parte a picturii este cea din pridvor, pentru că aici a fost pictată o temă mai rară: Apocalipsa (a fost și la Văcărești, dar nu mai există). De obicei aici era pictată Judecata de Apoi. Se presupune că a fost aleasă această temă pentru pridvor întrucât țara era lovită de ciuma, foamete, Nicolae Mavrocordat nu era în grațiile turcilor, iar un al treilea motiv este faptul că Iordache Kretzulescu a fost martor la execuția lui Constantin Brâncoveanu și a fiilor lui.

        Fiecare scenă este comentată pe un sul desfăcut la baza ei.

Registrul I.
– Începe cu scena în care îngerul îi dă cartea evenghelistului Ioan și îi spune să scrie tot ceea ce va vedea.

– Urmează apariția lui Dumnezeu Hristos între cele șapte sfeșnice de aur.

– Sufletele drepților care au murit pentru cuvântul lui Hristos și se află la baza altarului.

– Anunțarea celei de-a doua veniri, însoțit de cei 24 de bătrâni.

– Cei patru călăreți ai Apocalipsei: cel alb (al biruinței), cel roșu (al jertfei și războiului), cel negru (cu balanță – judecata) și cel galben (al morții – cu coasa în mână).

– Scena în care sunt prorocite dezastrele care vor urma.

– Apoi scena în care sunt pecetluiți cei drepți, cei care nu vor participa la Judecata de Apoi.

Registrul II.

– Cel Vechi de zile însoțit de cei șapte îngeri, deci cele șapte peceți care vor urma să se deschidă.

– Fântâna din adâncuri, veșnicul lăcaș al diavolilor, fântână din care vor ieși lăcustele și va veni unul din prăpădurile prorocite asupra omenirii.

– Îngerul de foc care îi înmânează cartea de foc cu prorocirile lui Ioan Evanghelistul.

– Măsurarea altarului (sau a bisericii) și a drepților (a celor care sunt feriți de necazurile ce vor veni). Apar și cei doi proroci care au fost omorați la cea de-a doua venire a lui Hristos. Măsurarea este făcut de Ioan cu o vergea.

– Maica Domnului cu aripi în mandorlă (o aureolă în formă de migdală) și nașterea pruncului, dus de îngeri pe nor.

– Fiara învinsă de arhanghelul Mihail. Fiara pământului și fiara marii și mielul (Iisus la cea de-a doua venire), de data asta biruitor.