Biserica din Deal

        Construită în anul 1345, biserica se află în punctul cel mai înalt al cetății. Sașii, când construiau biserica, realizau lângă și școala, pentru  religia și educația erau la fel de importante. De aceea, dealul pe care se află biserica se mai numește și Dealul Școlii.

Biserica din Deal
        Inițial a fost biserică catolică, închinată Sf. Nicolae, însă în secolul al XVI-lea, odată cu reforma lui Martin Luther, la indemnul lui Johannes Honterus, toți sașii din Transilvania au devenit luterani evanghelici, protestanți. De-a lungul secolelor, frescele inițiale au fost acoperite, înainte fiind lovite cu ciocanul pentru a se prinde tencuiala, fapt ce a făcut aproape imposibilă restaurarea lor. Cu toate acestea, în anumite zone s-a putut conserva ceea ce s-a descoperit. Renovarea s-a realizat de două ori, prima în 1934, iar a doua între 1992-2003 (cu fonduri de la Fundația Messerschmitt din Germania și de la Ministerul Culturii și Cultelor din România), primind și Marele Premiu al Uniunii Europene pentru patrimoniu-premiul “Europa Nostră”.

Fresca Sf Gheorghe

        Ca însemnătate, Biserica din Deal este locul în care a fost ales Gheorghe Rákóczi I principe al Transilvaniei și rege al Ungariei în 1631. Este a treia biserică din punct de vedere al mărimii în Transilvania, având 53 m lungime și un turn-clopotniță de 42 m înălțime. În interiorul bisericii, neobișnuit pentru un asemenea așezământ de cult, se afla o criptă ce conține 60 de morminte. Este unică din acest punct de vedere în Transilvania (singura biserică cu cripte sub altar din Transilvania).

Orga      Evanghelisit

        Orga prezentă aici are 700 de tuburi și o puteți asculta în fiecare vineri, începând cu luna mai până în septembrie de la ora 18:00. Tot în interiorul Bisericii din Deal mai puteți vedea câteva lăzi de provizii aduse de la biserica din Brădeni, de la 20 km de Sighișoara. Acestea erau folosite de localnici în cazul în care satul era atacat poată avea cereale, slănină, fructe uscate, faină, fasole. Interesant la aceste lăzi este sistemul de îmbinare folosit, fără cuie metalice, ci doar folosind cuie de lemn. Cei patru evangheliști se află și ei reprezentați aici, sub forma unor sculpturi în lemn de tei, fiecare dintr-o bucată.

Taxă vizitare: 8 lei

 

By florin

Leave a Reply