Istoria Palatului Suțu începe în anul 1833 când postelnicul Costache Suțu decide să construiască un conac pe terenul soției sale Ruxandra. După doi ani este gata într-o formă destul de simplistă, departe de ceea ce vedem noi astăzi. Clădirea este ridicată în stil neogotic, pe un plan dreptunghiular, cu intrare pe latura mare dinspre est. La fiecare etaj este construit un salon mare oval cu câte două salonașe octogonale în capetele dinspre nord, respectiv sud, parțial incluse în clădire, iar porțiunile din afară ne oferă acele turnuri vizibile la exterior. Costache Suțu comandă un policandru cu 24 de sfeșnice și așează blazonul familiei în partea superioară a palatului (blazonul cuprinde vulturul Munteniei și zimbrul Moldovei).
Costache Suțu provine din ultima familie de domnitori fanarioți din România (atât din Moldova, cât și din Muntenia). A avut 5 copii cu soția sa (4 fete și un băiat), dar și 5 copii cu amanta sa (4 fete și un băiat). A participat la complotul eșuat împotriva lui Bibescu Vodă (ce urma să fie omorât într-una din pădurile deținute de familia Șuțu) și a fost singurul care a scăpat nepedepsit. Se pare că datorită averii sale.
A avut un conflict și cu Alexandru Ioan Cuza, care i-a cerut să dea jos blazonul familiei Suțu de pe palat, întrucât semăna foarte mult cu stema țării, dar postelnicul a refuzat. Atunci, domnitorul a cerut pompierilor să-l dărâme într-o noapte. Ca să se răzbune, Costache Suțu a comandat un nou blazon cu elemente ale Porții Otomane (dar această stemă nu a fost păstrată mult timp).
După aproape 30 de ani, Palatul Șuțu intră în posesia lui Grigore Suțu, căsătorit cu Irina, singurul moștenitor (întrucât fiul făcut cu amanta murise). El demarează o amplă lucrare de îmbunătățire, apelând la serviciile sculptorului român de origine germană Karl Stork. În această perioadă este adăugată marchiza metalică de la intrare, scara interioară cu cele două brațe, oglinda de Murano ce are în partea superioară bustul sculptat în lemn al Irinei, ceasul special (trebuie citit în oglindă) și pictarea tavanelor.
Despre Grigore și Irina (care nu au avut urmași) se spune că iubeau foarte mult balurile și plimbările la șosea. În fiecare zi plecau în trăsura cu roți roșii, cu caii împodobiți cu tot felul de zurgălăi, cu vizitiul îmbrăcat cu haine cu fir de aur și cu un arnăut așezat în spatele trăsurii cu pistoale și iatagane. Nelipsit era și pudelul lor alb care, după moarte, a fost împăiat și așezat în palat. Aveau o mare pasiune și pentru plante și pasări exotice, știut fiind că în curtea lor se găseau chiar și păuni și pelicani. Gelozia (dar și istoricul tatălui lui) a făcut-o pe Irina să concedieze toate servitoarele tinere și să angajeze numai doamne trecute de prima tinerețe și mai puțin “aspectuoase”. În replica, atunci când pleca din București, Grigore lăsa un slujitor să o urmărească pe Irina și să dea raport zilnic.
Balurile organizate chiar săptămânal erau foarte renumite (însuși Carol I a participat la unul dintre ele) și aveau un ritual aparte. Invitații trebuiau să vina cu trăsura, erau primiți în fața Palatului de un valet îmbrăcat în alb, apoi de Grigore. După primele cuvinte și strângeri de mâini, erau poftiți înăuntru, unde, pe un jilț impunător, îi aștepta Irina. În fața acesteia, zăboveau un timp influențat de rangul pe care îl aveau (între câteva secunde și 10 minute). Cei doi soți nu stăteau niciodată unul lângă celălalt, întrucât el era mic și gras, iar ea foarte înaltă. De aceea erau numiți “Turcul și Cămila”. Deși nu aveau dreptul, își luaseră titlul de “prinț” și “prințesă”.
După Primul Război Mondial, Palatul Suțu devine sediul Primăriei Capitalei (în timpul primarului Dem I Dobrescu), apoi sediul Băncii Chrissoveloni, sediul CEC și sediul Institutului de Construcții. O pagină importantă este cea din anul 1948, când conducerea CEC solicită dărâmarea clădirii, întrucât spațiul nu îi era suficient desfășurării activității. Și costurile estimate pentru modificare și îmbunătățiri ar fi fost mai mari decât cele ale demolării și construirii unui sediu nou. Însă, o comisie condusă de părintele Gala Galaction a clasificat palatul ca monument istoric. Cu o zi înainte de împlinirea centenarului Unirii de la 1859 (adică în 23 ianuarie 1959) este deschis Muzeul de Istorie al Bucureștiului, unde sunt adăpostite o serie de obiecte importante: hainele purtate de istoricul Nicolae Iorga în 27 noiembrie 1940 când a fost răpit de la reședință sa și asasinat în pădurea de lângă Strejnic de către membrii Mișcării Legionare, veioza doctorului Ernest Djuvara ce i-a alunecat în cada cu apă și i-a cauzat moartea
imagini de arhiva din timpul demolărilor și ridicării construcțiilor comuniste
obiecte ale secolului XX sau chiar mai vechi
dar mai ales, prima atestare documentară a Bucureștiului, din timpul lui Vlad Țepeș, de la 20 septembrie 1459 – adică certificatul de naștere al Capitalei
Program de vizitare :
Luni – închis
Marți – Duminică : 10:00-18:00
Tarif: 10 lei
Taxa foto: 15 lei
Mai multe informații despre acces: www.muzeulbucurestiului.ro