Iată-ne și la ultima parte a traseului din Țara Luanei, în munții Buzaului. După Agatonul Vechi și Agatonul Nou, pornim la vale prin pădure pentru a ajunge din nou în satul Nucu. Pe drum însă mai…

Iată-ne și la ultima parte a traseului din Țara Luanei, în munții Buzaului. După Agatonul Vechi și Agatonul Nou, pornim la vale prin pădure pentru a ajunge din nou în satul Nucu. Pe drum însă mai…
Dupa vizitarea Schitului Fundu Pesterii, începem urcarea muntelui spre Agatonul Vechi și Agatonul Nou. Pe drum însă, facem o oprire la un alt punct de interes, Bisericuța lui Iosif. La intrare putem observa urmele a ceea ce a fost…
După vizitarea Chiliei lui Dionisie Torcătorul, ajungem la punctul 13 pe hartă, respectiv schitul Fundu Peșterii. Această peștera este considerată un monument unic de artă preistorică. Cu o formă triunghiulară, în zona mediană având aspectul unei scoici…
Venind din Poiana Cozanei, în partea stângă avem acces la chilia lui Dionisie Torcătorul. Despre acesta se spune că este unul dintre cei mai renumiți sihaștri de la Fundătura, numele tragându-i-se de la ocupația sa din…
Voi începe azi un șir de articole legate de zona Buzău, acolo unde au fost descoperite vestigii rupestre datând de peste 6.000 de ani. Din păcate, accesul nu este cel mai facil, atât din punct de…