Pentru că îmi doream un cadou deosebit de ziua mea și pentru că anul acesta am putut, am decis să încerc una dintre cele mai tari senzații pe care le poți trăi. Saltul cu parașuta. După o minimă documentare pe google, am decis să iau legătură cu cei de la TNT Brothers pentru a-mi îndeplini acest vis. Cu un avans de 200 de lei mi-am făcut programarea pentru ziua de 31 iulie 2016, ora 12:30. Duminica, 31 iulie 2016. Cu puțină strângere de inimă, plec spre Clinceni înconjurând lacul de la Mihăilești. Chiar înainte de a ajunge la aerodrom, pe partea stangă, observ doi oameni trecuți de prima tinerețe (un domn și o doamnă) care aprindeau lumânări la o cruce, pe marginea drumului. Întrucât Waze-ul nu mă minte, ajung în parcarea TNT-Brothers.

Următorul pas este la recepție pentru a completa documentele în care îmi asumam personal toate riscurile și unde am achitat restul de bani. Alegerea mea a fost pentru un salt în tandem, cu foto și video. Apoi am așteptat liniștit, sub o umbrelă pe terasă, moment în care mi-am auzit numele în difuzoare pentru a pleca spre training și echipare. O mică prezentare a ceea ce va urma mi-a fost făcută de o tânără (am aflat ulterior că avea peste 1.200 de salturi la activ) și după echiparea cu un combinezon destul de gros pentru temperaturile de afara am ajuns la partea de echipare cu ham. Atenția la detalii m-a făcut să îmi dispară orice urmă de teamă. Oamenii ăștia sunt atenți la fiecare sfoară, la fiecare chingă. Aici are loc și un prim interviu, unde “ți se ia pulsul” înainte de eveniment.

Și ne-am deplasat spre locul de unde avionul, unul în care de-abia am încăput 8 persoane, ne-a preluat pentru a ne urca la 4.000 m altitudine. Destul de mic și zgomotos, și-a făcut treaba cu brio, chiar dacă în anumite momente mai trebuia să deschidem ușa un pic pentru a mai intra ceva aer :).

Și vine momentul mult așteptat. Se deschide ușa și încep să sară, pe rând, cei care aveau licență și săreau singuri. Rămânem ultimii 3 (fară a pune la socoteală și pilotul). Iese cameramanul pe exteriorul avionului și apoi ne așezam eu și instructorul, strâns legați, facem o ultimă poză și apoi ne aruncăm în gol….Câteva secunde de gol în stomac, apoi organismul se adaptează situației și putem să admiram pământul, să facem poze, să ne ținem de mână…

Ajunși la 1.500 m altitudine, se încheie căderea liberă, instructorul deschide parașuta și după o smucitură zdravănă, începe plutirea: câteva momente de relaxare în hamul parașutei purtați de vânt. Cât despre aterizare, trebuie spus doar că ea s-a petrecut în același loc de unde am pornit. În dreptul hangarului, pe un culoar bine delimitat. Asta spune multe despre pregătirea și profesionalismul celor implicați.

PS : Urmărind filmul, am avut o nelămurire. După ce sărim toți din avion, pilotul cum închide ușa?