Pe drumul ce leagă Roman de Târgu Frumos, la 20 km de Roman și 65 de Iași, găsim un castel de poveste, în stil neogotic a cărui istorie trece prin mai toate etapele, de la strălucire la degradare totală și acum în proces de renaștere. În jurul anului 1410, domnitorul Alexandru cel Bun a dăruit vornicului Miclăuș o moșie în Lunca Șiretului, cunoscută ulterior drept Miclăușeni. După moartea vornicului, urmașii acestuia au vândut moșia vistiernicului Simion Stroici, cel care a construit la începutul sec al XVII-lea primul conac pe aceste locuri, ale cărui ruine se mai puteau vedea la începutul secolului al XX-lea. Trecând ca moștenire și pe la Lupu Prăjescu (ficior de suflet al lui Stroici), domeniul ajunge în posesia fraților Ioan și Sandu Sturdza.

        În 1752, vornicul Ioan Sturdza reclădește conacul cu demisol și parter în formă de cruce, cu 20 de camere, câte 10 pe etaj. Fiul lui Ioan Sturdza, Dimitrie, construiește între 1821-1823 biserica din apropierea castelului, înzestrând-o cu o catapeteasmă în stil baroc și cu multe obiecte de cult. Tot el construiește și grajduri pentru caii de rasă pregătiți pentru întrecerile de pe domeniu. Istoria continuă cu fiul lui Dimitrie Sturdza, Alecu, cel care amenajează parcul din jurul castelului, pe o suprafață de 42 de hectare, în stil englezesc, cu multe specii de arbori ornamentali și flori. Tot el adaugă multe cărți și manuscrise rare colecției conacului. După moartea lui Alecu, moștenirea îi revine Ecaterinei Sturdza, care la rândul ei o lasă fiului său Gheorghe Sturdza.

        Forma actuală a castelului i se datorează lui Gheorghe Sturdza, cel care între 1880-1904 construiește pe amplasamentul vechiului conac un palat în stil neogotic târziu, amintind de Palatul Domnesc de la Ruginoasa (aparținând tot familiei Sturdza, dar ulterior cumpărat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza pentru a-l transforma în reședința sa de vară) și de Palatul Culturii din Iași. La exterior palatul prezintă multe decorațiuni, între care amintim leul heraldic cu o sabie și ramură de măslin, crucea, șarpele și cavalerul medieval. Stilul neogotic este reprezentat de turnulețele terminate cu flech-uri, crenelurile, rozetele și ogivele de la intrare.

        La interior, castelul avea scări din marmură de Dalmația, sobe de teracotă (unele în formă de turn de șah), mobilier din lemn de trandafir și parchet cu intarsii din stejar, paltin, abanos și mahon, iar la pictura realizată în ulei a contribuit însăși Maria Sturdza, soția boierului.

        După perioada înfloritoare de la începutul secolului al XX-lea, a urmat Primul Război Mondial, în timpul căruia palatul a găzduit un spital militar, printre paturile răniților concertând însuși marele compozitor George Enescu. Între cele două războaie mondiale mai este de notat faptul că în 1921, prin Legea Agrară, țăranii din Miclăușeni au primit 810 loturi de pământ, aproape 1.700 hectare. Al Doilea Război Mondial aduce și cea mai sumbră perioadă pentru palat. Aici au fost ținuți prizonieri nemți, iar soldații ruși au folosit cărțile și manuscrisele rare pe post de combustibil pentru sobe. Tot acum a dispărut și mobilierul, luat de țăranii din zonă.

        Singurul copil al Mariei și al lui Gheorghe Sturdza a fost Ecaterina, care, rămasă văduvă după moartea soțului ei Șerban Cantacuzino și neavând copii, se călugărește, iar la 21 aprilie 1947 alege să doneze castelul din Miclăușeni Episcopiei Romanului, împreună cu parcul de 30 de hectare ce-l înconjoară, biserica ctitorită de bunicul său și toate dependințele cu scopul de a crea aici o mănăstire de maici.
        În 1957 comuniștii desființează mănăstirea și confiscă întreg domeniul. În perioada următoare devine depozit militar de explozibil, iar în 1960 este înființat aici un Centru de Plasament pentru copiii cu handicap psihic sever și o școală specială. Ultimele piese de mobilier, depozitate în mansardă au ars în urma unui incendiu izbucnit în 23 decembrie 1968, se pare de la o țigară uitată aprinsă, iar în urma intervenției pompierilor, apa s-a infiltrat în pereți, accentuând degradarea imobilului.

        În anul 2001, castelul a fost retrocedat Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, iar în 2004, pe baza unor fonduri obținute de la Banca Mondială s-a început restaurarea domeniului. În acest moment lucrările nu sunt finalizate, dar se poate vizita întreg ansamblul. Detalii pe site-ul oficial.

        Mai trebuie spus că ansamblul este inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Iași și este format din trei elemente :

– Biserica “Sf. Voievozi”, “Buna Vestire” – datând din 1787

– Castelul Sturza – datând din secolul al XVII-lea, reclădit în 1752 și în secolul al XIX-lea

– Parcul – datând din secolul al XIX-lea.

Taxă vizitare: 15 lei